Ne rugăm: 29 Noiembrie – Recunoaşterea căsătoriilor gay în România, pe masa Curtii Constituționale a României


agnus dei - english + romanian blog

curtea-constitutionala-a-romaniei-ccr

29 Noiembrie – Curtea Constituțională a României (CCR): Dezbaterile pe sesizarea referitoare la recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex. Doamne, dă-le înțelepciune!

Judecătorii Curtii Constituționale au amanat pentru data de 29 noiembrie o decizie privind excepția de neconstituționalitate prin care un cuplu gay căsătorit în Belgia cere recunoașterea acestei căsătorii și în România.

Anterior, Iustina Ionescu, avocatul cuplului care dorește recunoașterea în România a căsătoriei între persoanele de același sex, anunțase că a solicitat CCR să adreseze două întrebări Curții de Justiție a Uniunii Europene de la Luxemburg pentru clarificarea termenului “soți”.

“Prima (întrebare — n.r.) se referă la felul în care este înțeles termenul ‘soți’ în Directiva 38/2004. (…) Dacă directiva europeană înțelege ‘soți’ indiferent de orientarea sexuală. Adică și soții de același sex, căsătoriți într-un stat membru al UE, în condițiile în care statul gazdă, România, nu are legislație care să permită căsătoria…

View original post 118 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s