Despre Referendum -de Teofil Stanciu


Depozitarul lui Dumnezeu

referendum-pentru-familia-traditionala-305158

Sursa photo

Despre referendum – de Teofil Stanciu

Referendumul este legitim sub aspect legal. Îndeplinește condițiile necesare unei inițiative civice și a trecut deja de mai multe etape. Dar rezultatul referendumului va trebui pus în aplicare prin modificarea constituției, fapt ce presupune voință politică. Nu e însă nici pe departe așa grav (cum sugerează contestatarii) că se face acest referendum, fiindcă și alte țări au făcut consultări similare fix pe această temă. Iar în unele cazuri (vezi Irlanda), au avut câștig de cauză cei pro-LGBT.

Referendumul pune în discuție o temă moral-juridică. Această temă este una care poate fi privită din unghiuri diferite. Pentru inițiatori, definiția căsătoriei nu ar face decât să consfințească „normalitatea”. Pentru detractori, definiția căsătoriei aduce atingere drepturilor și libertăților fundamentale. Acest aspect al referendumului nu ține de legalitatea demersului ca atare, ci ține de conflictul dintre concepțiile despre lume și viață ale cetățenilor. Trebuie precizat însă…

View original post 2,390 more words

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s